Despre noi


Biroul de traduceri MEDITRADOX a fost prima societate din România profilată exclusiv pe traduceri medicale şi IT de cea mai înaltă calitate. Pe lângă prioritatea cronologică, atât preocuparea cât şi prioritatea absolută a managementului şi a membrilor echipei a fost să atingă întâietatea calitativă pe piaţa românească a traducerilor în domeniul traducerilor medicale şi IT. Aceasta a fost obţinută prin efortul continuu de supraveghere a proceselor interne ale societăţii - de la prima etapă de selectare a membrilor echipei (în primul rând traducătorii), până la controlul eficient al produsului final înainte de trimiterea acestuia la client. Acest lucru a devenit posibil folosind o metodologie care nu lasă loc greşelilor. Ţinând seama de implicaţiile profesionale, materiale şi etice, precum şi de responsabilitatea presupusă de natura traducerilor medicale şi IT, decizia strategică a conducerii a fost să construiască dezvoltarea societăţii pe bazele solide ale profesionalismului absolut. Această decizie a implicat o creştere mai puţin spectaculoasă în ceea ce priveşte afacerile, în timp ce a asigurat o fiabilitate desăvârşită pentru partenerii noştri în ceea ce priveşte calitatea produselor şi serviciilor pe care Meditradox le oferă.


„Nici un client nemulţumit”


Ca rezultat al politicii consecvente de asigurare a calităţii, Meditradox nu a primit de-a lungul existenţei sale plângeri sau reclamaţii cu privire la calitatea lucrărilor efectuate de noi. Nu au existat clienţi nemulţumiţi, indiferent de faptul că am colaborat cu clienţi şi societăţi de pe piaţa locală, din Uniunea Europeană, din Federaţia Rusă, Australia sau Statele Unite ale Americii. Clienţii noştri au fost impresionaţi de calitatea relaţiilor cu publicul, a managementului de proiecte şi a standardelor cărora am reuşit să ne conformăm de-a lungul proceselor de traducere, editare şi DTP.


Management de resurse umane – it extins – investiţii – flux de lucru standardizat – asigurarea calităţii


Aprecierea muncii depuse de noi, venită din partea clientelei locale şi internaţionale este clădită pe mai mulţi factori cheie şi pe mai multe criterii profesionale pe care Meditradox le-a implementat în managementul proceselor sale de lucru. Selectarea traducătorilor interni şi independenţi – precum şi selectarea supraveghetorilor interni – a fost efectuată de la început folosind mai multe criterii formale şi profesionale. Acest lucru a asigurat faptul că – utilizând un algoritm strict de selecţie – profilul candidatului reuşit se potriveşte perfect nevoilor unui birou de traduceri foarte specializat.